Discursul Marelui Maestru cu prilejul Conventului de constituire a Marii Loji Regionale a Transilvaniei
Dragi Fraţi,
Este o cutumă ca frații între ei să nu-şi mulțumească pentru serviciile aduse lojei. Datoria pentru Lojă este ceva firesc, ceva ce pornește din adâncul sufletului şi ce devine o rutină a vieții noastre cotidiene. Dar eu astăzi vreau să vă mulțumesc. Vreau să mulțumesc celor care au venit de departe pentru acest eveniment istoric, vreau să mulțumesc celor care au fost mereu aproape pentru a înfăptui acest Convent, vreau să mulțumesc istoriei că ne-a oferit această zi de care ne vom aduce aminte cu mândrie în viitor. Nu întâmplător ziua de 30 Noiembrie a fost aleasă ca dată istorică pentru acest Convent. Suntem în preziua Zilei Naționale a României, o zi pe care fiecare Mason o respectă şi o cinstește așa cum se cuvine, o zi în care răsună din inimile noastre "Hora Unirii", scrisă atât de superb de ilustrul nostru înaintaș Fr Vasile Alecsandri. Acest poem, printr-o inspirație divină a fost publicat pentru prima oară în revista „Steaua Dunării” în 1856, revistă fondată de IL Fr Mihail Kogălniceanu. Iată cât de puternice sunt rădăcinile noastre în istorie, iluștrii masoni a României sunt considerați astăzi părinții fondatori ai statului Român. Vreau să-i mulțumesc şi să-l citez pe IL FR Viorel Danacu, pentru cuvintele din discursul inaugural al acestui Convent:
„ ....masoneria română trebuie să regenereze, devenind o instituţie respectabilă, de prestigiu aşa cum a fost acum 100 de ani, când toţii unioniştii Marii Uniri de la 1918, erau şi francmasoni.”
Istoria noastră ne-a dovedit că avem rădăcini puternice, dar rădăcinile nu sunt lanțuri care să ne țină în loc, ci sunt sursă de energie ce ne ajută să călătorim spre viitor. Istoria noastră ne dă tăria şi obligația de a continua, de a clădii mai departe Templul nostru Sfânt. Templul în care astăzi ne-am adunat pentru acest Convent, va deveni locul de acumulare a energiilor creatoare, locul în care se va trasa traiectoria pentru viitorul masonic al nostru. Templul, va deveni atelierul în care piatra brută se va șlefui continuu în drumul ei spre perfecțiune.
“Constituirea, consacrarea si instalarea MARII LOJI REGIONALE A TRANSILVANIEI, ÎMPREUNĂ CU SUPREMUL CONSILIU ROMAN AL RITULUI SCOŢIAN ANTIC ŞI ACCEPTAT, face parte din Programul Naţional de Descentralizare a masoneriei române postdecembriste, care a fost fărâmiţată şi plină de conflicte permanent, corupţie şi îndepărtarea de la ritualurile masonice.” - spunea IL FR Viorel Danacu în Hrislovul înmănat cu această ocazie. Iată că astăzi preluăm această ştafetă care ne obligă să mergem mai departe, ne obligă să veghem la păstrarea purităţii Ritului Scoţian Antic şi Acceptat şi să-l promovăm în viitor aşa cum înaintaşi noştrii l-au păstrat pentru noi.
Aspiraţiile mele pentru regiunea noastră sunt construite pe încrederea primită de la cele trei Respectabile Loji care au decis să-şi unească destinele în Marea Lojă Regională a Transilvaniei. Castrum Cluss, Virtus Potaissa şi Lux Napocensis sunt piatra de temelie a acestui edificiu măreţ. În viitorul nu foarte îndepartat sper ca Francmasoneria din regiune să devină o componentă importantă a societăţii, că oamenii vor întelege mai multe despre noi şi prezenţa noastră va fi resimţită într-o gamă largă de proiecte umanitare şi sociale. Plătim astăzi tributul defăimării masoneriei din anii comunismului dar şi din perioada post decembristă. Pentru foarte mulţi, a fost mult mai simplu să-şi explice incompetenţa şi incapacitatea sistemului de-a reacţiona la provocarile tranziţiei, prin atribuirea unor teorii conspiraţioniste şi malefice oricăror asociaţii sau ordine pe care nu le-au cunoscut sau înţeles. Acest fapt trebuie oprit şi trebuie să fim o voce în a transmite cel mai important legământ al fiecărui membru al M.L.R.T – Loialitatea faţă de Stat, Legile şi Constituţia României.
Denigrarea, defăimarea şi atribuirea teoriilor conspiraţioniste sunt astăzi şi principalul motiv pentru care foarte mulţi oameni cu înclinaţii şi caracter masonic refuză să facă pasul spre Templul masonic. Nu pot accepta astăzi să rămânem în discreţia noastră şi să nu facem nimic pentru a schimba lucrurile. Vom analiza pertinent starea de fapt şi din experienţa Marilor Loji la nivel mondial am văzut că deschiderea, activitatea socială puternică şi formele moderne de comunicare sunt unele din ingredientele care pot duce la o aderare mai dinamică. Daţi-mi voie să-l parafrazez pe filozoful Gustavo Rol, care spunea atăt de profund:
„Avem nevoie de curaj într-un moment de dificultate. Dificultățile stimulează curajul, curajul temperează puterea, forța impune calea către destin. Acesta este sensul vieții.”
Noi, ca francmasoni, avem datoria și responsabilitatea de a proteja, apăra și transfera în lume principiile exprimate în Trinomul Masonic : Libertate, Egalitate și Fraternitate. Trebuie să fim încrezători, trebuie să transmitem încredere, trebuie să avem capacitatea de a o transmite celorlalți.
Trebuie să lucrăm pentru a construi o societate mai bună, o civilizație mai bună și o lume mai bună. Francmasoneria a fost întotdeauna capabilă să fie în frunte, să înțeleagă și să anticipeze evenimentele. Asta spune istoria. În acest moment crucial al istoriei umane, noi francmasonii din Marea Lojă a Transilvaniei trebuie să fim adevărați cetățeni ai lumii. Trebuie să fim curajoși, trebuie să fim mereu călăuziţi de celebrele versuri ale Il Fr Vasile Alecsandri:
“Unde-i unul nu-i putere
La nevoi și la durere
Unde-s doi puterea crește
Și dușmanul nu sporește!
Amândoi suntem de-o mamă
De-o făptură și de-o seamă,
Ca doi brazi într-o tulpină
Ca doi ochi într-o lumină”.
Seneca a scris că „Nu există vânt favorabil pentru cei care nu știu încotro să meargă.” Ei bine respectabili Frați ai Marii Loji Regionale a Transilvaniei, ridicați pânzele pentru a primi vântul dezvoltării, „Noi știm încotro trebuie să mergem”.
Aşa trebuie să fie!